Catre Tur Virtual
De acum, conţinutul integral al numerelor MARTOR din 2005 până în 2014 poate fi consultat gratuit la adresa martor.muzeultaranuluiroman.ro

Când am intitulat această revistă MARTOR, nu am avut prostul gust sau intenţia de a viza semnificaţia greacă a termenului [...]. Problema „martorului” şi a „mărturiei” se pune în sens ambivalent – în strânsă legătură cu problematica dezvoltată de Muzeul Ţăranului. Horia Bernea vorbeşte despre o muzeografie mărturisitoare, în timp ce Gérard Althabe constată refuzul de a muzeifica obiectul în calitate de purtător de cuvânt al universului rural tradiţional. [...] „Străin din interior, implicat şi ne-implicat în realitatea pe care o studiază” (Daniel Fabre), intelectualul nu este oare, prin forţa lucrurilor, un martor care – vindecat de iluzia perfectei obiectivităţi – participă la configurarea unei mentalităţi în acelaşi timp în care o observă şi o gândeşte?. Dincolo de observaţia participativă, nu este el modelat prin chiar efortul hermeneutic, la fel cum este determinat parţial de momentul şi contextul în care acţionează? A asuma această dublă condiţie, de observator şi participant la realitatea românească actuală, pare să dea în cazul nostru, un sens mai adecvat termenilor care ne preocupă. [...] Nu gândim această revistă ca fiind un proiect definitiv formulat.

Ne propunem mai degrabă să înregistrăm eforturile şi traseul unor cercetări muzeale şi antropologice propuse de muzeu.

Şi să „măturisim". 

CU TENDA – POVEȘTI CU AROMÂNI // Expoziție la MNȚR // 10 noiembrie 2017 – 10 februarie 2018, Sala Foaier




Vineri, 10 noiembrie, la ora 18, la Muzeul Național al Țăranului Român, în sala Foaier, va avea loc vernisajul expoziției „CU TENDA”. Concepută sub forma unui eseu vizual, expoziția reconstruiește simbolic și fragmentar, prin mărturii, autoreprezentări, texte și elemente de patrimoniu material și imaterial, imaginarul lumii aromânești ca parte a imaginarului culturilor balcanice aflate în continuă mișcare.

Pornind de la memoria imaginii-martor și puterea de sugestie a obiectelor ce construiesc identitatea culturală a comunității, publicul este invitat să descopere o serie de imagini și obiecte arhetipale devenite iconice pentru comunitatea aromână – drumul, muntele, caravana, oile, fălcarea, călivele, hoara, mătăniile, hlambura, cârlibana și o serie de relații existente în lumea arhaică: relația cu natura, cu animalele, cu meșteșugul, sensul călătoriei și al familiei, dar și al căutării unei patrii primitoare, când istoria îi devine potrivnică.

Fotografiile de arhivă, textele etnografice, istorice sau autobiografice – reprezentări ale lumii vechi aromânești – sunt însoțite de imagini, obiecte, înregistrări audio și video, contrapuncte ale culturii contemporane rurale și urbane aromânești. Peștera, Velingrad, Rakitovo, Dupnița, Muloviște, Crușevo, Bitola, Stip, vechi sate și orașe aromânești din Bulgaria și Macedonia, dar și Camena, Beidaud, Stejaru, Sinoe, Călărași, Slobozia, Pipera, Constanța, București imaginează drumul parcurs de aromâni prin istoria și destinul comunității în încercarea de a se autodefini.

Expoziția este unul dintre produsele culturale de referință ale proiectului european „CU TENDA” („călătorind cu cortul”) – STORIES, IMAGES AND SOUNDS ON THE MOVE [Living memory of southeastern Europe], co-finanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene (2015-2019), derulat în parteneriat cu Association Center for Intercultural Dialog – Kumanovo din Republica Macedonia, O.R.S. Osservatorio ricerca sociale. Centro Studi, Politiche e Ricerché Sociali, din Italia și Universitatea „Paisii Hilendarski” din Plovdiv, Bulgaria. Expoziția urmează să fie itinerată din aprilie 2018 și în țările partenere.


Curator / coordonator: Lila Passima
Perioadă derulare: 10.11.2017 - 10.02.2018 / Sala Foaier
Program de vizitare: de marți până duminică, orele 10 -18


Acest proiect este realizat cu sprijinul Comisiei Europene. Comisia nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite, acestea aparțin în totalitate beneficiarului finanțării.





 




înapoi la pagina principală
 
inchis