Catre Tur Virtual
EMYA

Proiectul, plasat sub auspiciile Consiliului Europei, a demarat în 1973 şi primele premii au fost decernate cu ocazia unei ceremonii din palatul Rohan de la Strasburg, în anul care a urmat.

De la început, candidaţii trebuiau să fie muzee noi sau muzee supuse EMYA unei reorganizări totale sau unor extensii considerabile care să le permită asimilarea la condiţia unui nou muzeu. Principalul obiectiv a fost întotdeauna descoperirea şi mediatizarea noilor idei din muzeele europene, Europa fiind definită în acest context ca o Europa a Consiliului Europei şi nu cea restrânsa a Comunităţii europene.
Membrii unui juriu internaţional, compus din 13 persoane, îşi pun în joc timpul şi experienţa fără să pretindă niciun fel de retribuţie, cu excepţia cheltuielilor de deplasare care revin muzeului-candidat.

Candidatii sunt evaluaţi după următoarele criterii:
# Colecţiile. Sunt ele semnificative sau interesante?
# Expoziţiile şi discursul acestora. Sunt ele originale şi eficace?
# Serviciile făcute publicului. Cofetăria, restaurantul, standul, parchingul, toaletele. Sunt ele bine concepute şi eficace?
# Ambianţa. Muzeul este cald şi primitor sau îngheţat şi aseptic?
# Gestiunea. Este muzeul bine gestionat?
# Personalul. Relaţiile dintre membrii personalului par bune? Detectează vizitatorul elementele caracteristice unui "razboi civil"?
# Publicaţiile. Ce fel de publicaţii produce muzeul?
# Promovarea şi comunicarea. Sunt ele adaptate şi bine organizate?
# Animatorii. Are muzeul programe ambiţioase?

De la crearea premiului am avut 587 de candidaţi. Cele şase ţări care au furnizat cei mai numeroşi concurenţi sunt: Germania (79), Franţa (65), Anglia (61), Elveţia (57), Olanda (38), Suedia (38).

Daca notăm cu 10 puncte marele premiu şi cu 8 puncte pe cel al Consiliului Europei, iar fiecare menţiune specială cu 5 puncte, ţările aflate în fruntea clasamentului, dupa numarul de puncte, sunt, în ordine, următoarele: Anglia (108), Olanda (98), Germania (96), Franţa (95), Elveţia (65), Suedia (63).

În 1996, premiul a fost acordat pentru prima oară unui muzeu aparţinând unei ţări din estul Europei, Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti, ocazie cu care Majestatea Sa Regina Fabiola a înmânat directorului Horia Bernea, trofeul EMYA, statueta The Egg a sculptorului Henry Moore.

În discursul său, Preşedintele Trustului EMYA, domnul Kenneth Hudson, spune:

"Colegii mei şi cu mine avem certitudinea ca Marele Premiu de anul acesta trebuie să revină Muzeului Ţăranului Român din Bucureşti. Minunatele colecţii de obiecte sunt prezentate şi interpretate cu o maiestrie şi imaginaţie exceptionale, într-un stil propriu, cu impact puternic asupra vizitatorului. Directorul muzeului este iubit şi respectat de colegi, iar formaţia sa de artist l-a ajutat să creeze un muzeu care depăşeşte nivelul tradiţional de prezentare şi care crează un întreg cu mult mai important decât suma părţilor. Horia Bernea este un om excepţional şi suntem siguri ca lumea muzeelor europene va mai auzi multe despre el în viitor. El, ca şi muzeul său, este destinat să exercite o influenţă internaţională."


Alte premii:

* Premiul Margareta Sterian pentru cea mai bună expoziţie a anului (ediţiile 1993, 2001 şi 2003)
* "Premiul ospitalităţii" (desemnat de Ministerul Turismului) în 1995
* Premiile Patrimoniului Cultural Naţional (Premiul Naţional pentru Muzeografie "Horia Bernea" - pentru expoziţia Munca. Focul-Apa-Vântul- 2002, Premiul ,,Vasile Dragut'' - 2002, Premiul ,,Al.Tzigara-Samurcas'' - 2003)
* Premiul Comitetului Naţional ICOM - pentru expoziţia Cahle în 2002
* Premiul Multimedia pentru seria de CD-uri ,,Ochi în Ochi'' în 2002
* Premiul Multimedia pentru ,,Chioşcul Info'' în 2003
* Premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obţinut în 2004 pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat Ţinuturile României – Ţara Haţegului, rod al parteneriatului dintre Centrul GeoMedia, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul de Geologie şi Muzeul ,,Grigore Antipa''
* Menţiune acordată de Comitetul Naţional Român ICOM în 2005 pentru concepţie tematică doamnei dr. Georgeta Rosu şi doamnei Danièle Malis, autoarele concepţiei tematice a expoziţiei Icoane. Abstractiuni spirituale , vernisata la 17 septembrie 2005, la Chateau – Musée Edgar Mèlik, din Cabriés, Franţa, pentru promovarea exemplară a valorilor culturale româneşti în strainatate.

Urmează la MNŢR





Evenimentele Muzeului Naţional al Ţăranului Român

 


Expoziții:

Colecția Mușat: o geografie spirituală a icoanei pe sticlă transilvănene
12 septembrie – 28 octombrie 2018, Sala Foaier

Prut. Imagine şi teritoriu
O expoziţie de fotografie de Matei Bejenaru
3 octombrie - 28 octombrie, Sala Tancred Bănăţeanu


„CU TENDA”– POVEȘTI CU AROMÂNI 
E
xpoziție itinerantă la Centrul Multimedia „Mala Stanica”, Skopje
19 octombrie - 3 noiembrie 2018



Ateliere de creativitate
1 octombrie 2018- 15 iunie 2019, Sala Atelierul de creativitate

Luni
10.00-11.30 Program pentru beneficiarii fundaţiilor, asociaţiilor şi şcolilor speciale

Marţi
10.30-12.00 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu , pentru grupuri organizate (clase), copii de la 5 ani, cel mult 15 participanţi, înscrieri la telefon 021 317 9659.
13.00-14.30 Ateliere de desen cu Ruxandra Grigorescu pentru copii de la 5 ani, informaţii şi înscrieri la telefon 021 317.96.59

Miercuri
10.30-12.00 Ateliere de colaj textil, cusături cu Ruxandra Grigores cu pentru grupuri organizate, copii de la 5 ani, cel mult 15 participanţi, înscrieri la telefon 021 317.96.59.

Joi
10.30-12.00 Cu Teatrul de umbre prin calendarul obiceiurilor tradiţionale româneşti cu Beatrice Iordan
13.00-14.30 În câte feluri se poate spune o poveste? cu Raluca Oprea-Minoiu, pentru grupuri organizate, copii de la 7 ani, cel mult 15 participanţi, înscrieri la atelieruldecreativitate@gmail.com.

Vineri
10.30-12.00 Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan, informaţii şi înscrieri la telefon: 021 317.96.59
(o întâlnire muzicală destinată copiilor cu vârste începând de la 10 ani)

Sâmbătă
10.00-11.20 Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii de minim 6 ani, maxim 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Înscrieri la numărul de telefon 0726.237.376

11.00-13.00 şi 14.00-16.00 Croit, ţesut şi cusut cu Lidia Stareş - la Nuiele, pentru copii de la vârsta de 6 ani şi adulţi. Înscrieri la telefon: 0722.798.284
11.30-13.00 Atelier de modelaj în argilă şi ceară cu Ovidiu Simionescu - la Atelierul de hârtie manuală, pentru copii cu vârste între 6 şi 10 ani, înscrieri la telefon 0737. 346.872.

Duminică, începând cu 21 octombrie
Ateliere de modelaj lut cu Crina Cranta, informaţii şi înscrieri la 0727 015 825. 
Copiii sub 5 ani vor lucra împreuna cu un părinte.

21 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 1 - Înaintea roţii
Pentru 10 participanţi de la 3 ani

28 octombrie, 11.00-13.00, Atelier 2 - Cahla
Pentru 15 participanţi de la 5 ani
La cerere se va desfăşura, pentru grupuri organizate, şi Atelierul de hârtie manuală cu Saşa Liviu Stoianovici, înscrieri pe educatiemuzealamtr@gmail.com
Atelier pentru maxim 15 participanţi.
 


Conferințele de la Șosea
Enigma culturilor cargo. Șoc cultural și opacitate cognitivă
Conferință susținută de Radu Umbreș, antropolog SNSPA
25 octombrie, ora 18.30, Clubul Ţăranului

Muncă și mobilitate la ursarii/ pieptănarii din SE României în sec 20-21
Petre Matei (istoric, INSHR), Catalina Tesăr (antropolog, MNȚR)
19 noiembrie 2018, orele 18:30, Clubul Țăranului


Conferință susținută de Speranța Rădulescu
Muzicile țigănești din România
22 noiembrie 2018, ora 18, Clubul Țăranului

 

Târg de Sfinții Mihail și Gavriil
2-4 noiembrie 2018, între orele 10 și 18









înapoi la pagina principală
 
inchis