Catre Tur Virtual

Ţăranul vechi nu se înconjura de lucruri multe, strălucitoare şi moarte. Obiectele lui erau puţine la număr, niciodata pur decorative, impersonale, anorganice. Avea la îndemână lucrul viu al mâinilor lui care chinuiau materia şi o înnobilau prin suferinţă. Torturile cânepei, ale lemnului, ale grâului se sfârşesc prin apariţia lucrului martir. Poveştile spun că orice alcătuire aparent umilă a casei, orice lucru domestic are puterea să te salveze de la moarte. În condiţii extraordinare lancea, gluga şi fluierul ciobanului tânăr, străinel, căruia cântecul nu-i dă numele, veghează moartea stăpânului lăsat în paza lor sfântă. Împrejurările grave trezesc energia lucrurilor ţărăneşti. Din aparenţa profană se naşte o putere nebănuită. Un muzeu viu, făcut împotriva lucrurilor moarte, trebuie să rostească aceste sensuri străvechi fără cuvinte

MNȚR participă la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2018




Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Editura MARTOR vă aşteaptă la sfârșit de toamnă la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2018 (14 – 18 noiembrie 2018), ajuns la cea de a XXV-a ediţie.

Anul acesta, târgul este dedicat Centenarului Marii Uniri şi al Primului Război Mondial, dar și celor 90 de ani împliniți de Radio România, organizatorul târgului.

Adresa noastră, pe perioada târgului, este: Complexul expoziţional ROMEXPO, pavilionul central, nivel 7.70, standul 376.

Întâmpinăm pe toți iubitorii de carte frumoasă cu publicații apărute de-a lungul anilor sub egida Muzeului şi a Editurii Martor, într-un stand plin de culoare și însemne țărănești, unde vă așteptăm de miercuri până duminică (între orele 10.00 – 20.00).

Accesul general al vizitatorilor în incinta târgului va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 5 lei.
 

 


 





înapoi la pagina principală
 
inchis