Catre Tur Virtual
Muzeul de la Şosea
Mereu actual din 1906


Pe baza Decretului Regal nr. 2777 din 13 iulie 1906, semnat de Regele Carol I, Mihail Vlădescu, inspiratul ministru al cultelor din acea vreme, îl numește pe Al. Tzigara-Samurcaș director al Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială, care a funcționat pe locul fostei monetării a statului până în 1912, când se pune piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Șosea – cum îl vor alinta multă vreme bucureștenii. Dar finalizarea construcției va aștepta câteva decenii, având de înfruntat adversitățile vremurilor și ale oamenilor. De la începutul secolului al XX-lea și până în prezent, Muzeul de la Șosea a fost însă permanent în actualitate, istoria sa însoțind și reflectând construcția națională și vicisitudinile sale.

Această istorie începe, într-un fel, înainte de înființarea instituțională a muzeului, curând după apariția Principatelor Unite. În această perioadă de început al construcției naționale, Țăranul devine deja o referință simbolică centrală a identității noastre iar cultura țărănească începe să-i intereseze tot mai mult pe orășeni. Pentru a da un impuls „industriei casnice”, ce suferea din pricina concurenței produselor străine (la modă și, în plus, mai ieftine, fiind create industrial), Al. I. Cuza dă în 1863 o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să intre și produse ale industriei casnice țărănești. Astfel, la 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, „exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”. Apar primele colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale. Începe să se pună deja problema unui muzeu național, care să adăpostească în special produsele artistice ale poporului român.
„Pentru a schița un arbore genealogic trebuie să desemnezi mai întâi niște strămoși” – nota Irina Nicolau, povestind istoria Muzeului Național al Țăranului Român. Iar acest strămoș îndepărtat a fost Muzeul Național de Antichități (înființat în 1864 de același Al. I. Cuza). Aici se va organiza în 1875, la propunerea lui Titu Maiorescu, „o secțiune deosebită în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri etc.”. Exponatele vor proveni, în principal, din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase deja, în 1864, un mic muzeu într-un pavilion al casei sale. O serie de obiecte din colecțiile MȚR datează din acea perioadă.

Aceste prime încercări muzeale se fac însă fără nicio ordine și fără o viziune muzeografică propriu-zisă, ceea ce îl va face pe Tzigara Samurcaș să se întrebe, retoric: „Suntem vrednici de un muzeu național?”. Și să se străduiască o viață întreagă pentru a răspunde afirmativ și a realiza acest deziderat al unui „adevărat muzeu național”.

Prima sa formă este aceea a „Muzeului de Etnografie, de Artă Națională, Artă Decorativă și Artă Industrială” – denumire pe care Tzigara-Samurcaș o considera „prolixă și inutil de complicată”. Viziunea despre menirea și amenajarea unui asemenea muzeu se decantează în timp, fiind exprimată și prin schimbarea denumirii muzeului în „Muzeul de Etnografie și Artă Națională” iar apoi în „Muzeul de Artă Națională Carol I”. Arta țărănească devenise națională !

Muzeul de la Șosea își va continua periplul istoric și după schimbările fundamentale de după cel de al doilea război mondial. Evitând la limită să devină cazarmă a „armatei eliberatoare”, clădirea se va transforma, începînd cu 1953, în Muzeul Lenin-Stalin, apoi al Partidului Comunist Român, a Mișcării Revoluționare și Democratice din România, pentru a ajunge tot mai mult, în ultimii ani de regim comunist, un fel omagiu muzeal al președintelui Nicolae Ceaușescu. Colecțiile vor fi alungate din sediul lor, adunate o vreme în clădirea palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi îngrămădite în depozitele Muzeului Satului. Aici vor aștepta, într-o relativă uitare, vremuri mai bune.

Acestea vor veni imediat după revoluția din 1989. Pe 5 februarie 1990, un nou ministru inspirat, Andrei Pleșu, face un nou act întemeietor numindu-l – și la recomandarea insistentă a lui Dan Hăulică – pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)înființatului Muzeu al Țăranului Român.
„Începem să facem liste de nume pentru noul muzeu – își aducea aminte Irina Nicolau, una dintre principalele colaboratoare ale lui Horia Bernea, în jurnalul său. Cum să-i spunem? Cum e mai potrivit? Doamne, pentru ce nu am păstrat hârtia ! Știu precis că Horia le numerotase și că ajunsesem la vreo douăzeci și ceva de nume. Muzeul Țăranului Român lui i-a scăpat, dar nu-i plăcea. După câteva ceasuri a fost ales tocmai acest nume care, cel puțin în primii ani, pe mulți i-a enervat. Țăran? Este peiorativ, pretindeau francezii. Român? Este limitativ și politic incorect, pretindeau alții. Mai târziu ne-a părut și nouă rău că nu i-am zis Muzeul Țăranului, pur și simplu.” Iar mai departe: „După un an și ceva, încă ne mai luptăm să adăugăm numelui un subtitlu – Muzeu național de arte și tradiții. Renunțăm. Tot răul spre bine: am fi intrat într-o familie de muzee europene cu care nu avem nimic în comun”.

Într-adevăr, Muzeul Țăranului Român nu este un „muzeu etnografic” în sensul clasic al cuvântului. Chiar dimpotrivă. „Vom studia satul, omul actual, țăranul așa cum este – declara Bernea –, dar vom înțelege ce s-a întâmplat numai dacă avem, bine configurat, în muzeu, ‚modelul’ – satul tradițional”. Deschis la prefaceri și la „timpul prezent” până la a fi scandalos pentru muzeografii clasici, Muzeul Țăranului Român ține deci să păstreze o ancorare fermă și permanentă în acest „model” arhetipal. Numele muzeului poate induce astfel în eroare: nu este vorba despre un „muzeu de societate”, care să prezinte cu fidelitate viața și creația comunităților țărănești din anumite zone și epoci determinate ale țării, ci despre ceea ce Irina Nicolau numea „omul tradițional” iar Gabriel Liiceanu consideră ca fiind „universalitatea de tip uman pe care o reprezintă țăranul”. Muzeul Țăranului Român este astfel muzeul unei spiritualități oarecum atemporale, de care inițiatorii săi au fost în mod evident îndrăgostiți și pe care au propus-o ca un reper posibil pentru lumea actuală .

Această viziune mai degrabă universalistă decât particular-etnografică a adus, de fapt, marea recunoaștere internațională din anul 1996: premiul EMYA pentru muzeul european al anului. Pe de altă parte, prin expozițiile temporare și colecțiile sale vechi dar și recente, prin târgurile sale deja tradiționale și promovarea „produselor țăranului român”, prin activitățile sale cu copiii și, în curând, cu vârstnicii, prin diversitatea acțiunilor sale culturale (lansări de carte și dezbateri, concerte și filme antropologice, colocvii și seri culturale etc.) Muzeul Național al Țăranului Român încearcă să se păstreze permanent în actualitate.
 

Ateliere de creativitate la Muzeul Țăranului Român octombrie 2017 – iunie 2018




Din octombrie redeschidem Atelierul de la Muzeul Național al Țăranului Român pentru grădinițe, școli, licee, dar și pentru copiii aduși de bone, bunici și/sau părinți. Cu ce ne vom ocupa? Adăugăm la lista de anul trecut și ateliere noi. Pornind de la „materia” atât de bogată a muzeului și venind până în actualitatea cunoscută copiilor, deschidem ferestre și uși observației, imaginației, jocului.


ATELIERE PENTRU GRUPURI ORGANIZATE

 

Dacă doriți să vă jucați, să desenați, coaseți, povestiți, împâsliți și tot așa, alegeți un atelier care se potrivește grupului dumneavoastră și scrieți-ne degrabă pe adresa atelieruldecreativitate@gmail.com. Nu uitați să precizați și data la care doriți să se desfășoare atelierul, numărul de participanți, vârsta lor și datele dumneavoastră de contact. Programările se fac cu cel puțin o săptămână înainte.
Atelierele Jocuri mețeriste, Povești cu urechi și Atelierul de împâslit se pot desfășura și în școli.
Clubul Țăranului ne va fi gazdă prietenoasă pentru următoarele două luni.
Intervalul de desfășurare: 10.00-11.30.
Prețul biletului: 15 lei/participant.
Beneficiarii asociațiilor, fundațiilor, școlilor speciale au gratuitate.
Pentru informații suplimentare puteți suna la telefon 021 317 96 59.

Ce ateliere puteți alege?

Ateliere de colaj, desen, cusături cu Ruxandra Grigorescu
Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)

Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem sau nu, nod la ață, să coasem un nasture… și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, educatorilor, învățătorilor etc.
Pentru copii de la 5 ani.

Atelier de confecționat bucurii din lână împâslită cu Ioana Tănase
Stăm pitiți în atelier și întâmpinăm toamna veselă cu lână colorată, ace speciale, multă voioșie și nițel de măiestrie. Copiii vor realiza mici obiecte și accesorii de lână pe care le vor putea lua acasă, pentru a se bucura de ele sau pentru a fi dăruite.
De luat aminte: acest atelier presupune mânuirea unui ac special, așa că necesită atenție din partea copiilor.
Pentru copii de peste 8 ani și adulți. Maximum 20 de participanți.

Atelierul Poveşti cu urechi cu Călin Torsan
Nu sunt scorneli despre măgari sau iepuri, cum au crezut mulți. Ci întâmplări despre muzică și despre instrumentele care o nasc. Istorioare despre zei și muritori, unde se amestecă de toate: când animalele, când vrăjitoarele. Vă zic, pe îndelete, cum se vede lumea prin gaura de fluier. Și vă cânt. Doar să veniți. Veniți?
Pentru cel mult 20 de persoane de la 10 la 18 ani.

Jocuri mețeriste cu Valentina Bâcu
La 3, obiectul mare te ajută să înaintezi până la 5, la numărul 11, copacul cu cruci te ajută să-ți faci punți cu alte lumi și înaintezi până la 15. Dacă ajungi la numărul 20, Sfântul Ilie te pedepsește fiindcă ai lucrat cu fânul în zi de sărbătoare și stai o tură. O preoteasă cu o ie albastră cu mâneci lungi te ajută, dar lupii care mănâncă luna te împiedică să înaintezi până dimineața. Ai grijă la numărul 34, comuniștii te scot din joc. Dar nu-ți face griji, reluăm jocul de câte ori vrei. Așa că te aștept să parcurgem muzeul prin intermediul unui board game, să ne creăm propria expoziție, să ne inventăm propriile jocuri.
Vârsta recomandată: 7-12 ani.

Atelier de hârtie manuală cu Sașa Liviu Stoianovici
Hai să înveți să faci hârtie manuală! Într-un loc cu zâmbet și liniște. Un gest ecologic și cultural care se prinde firesc în pașii copilăriei. Deșeul de hârtie se mărunțește, se îmbăiază, se toacă, se combină cu apă. Rezultă pasta de hârtie. Se scoate cu sita, se așterne pe pânză, se presează, se întinde, se usucă. Se întâmplă magia și se obține o nouă hârtie. Atelierele pot fi la nivel de începător, unde pot să participe copii începând cu vârsta de 5 ani. Părinții pot fi simpli privitori sau cursanți, cot la cot cu cei mici. Dacă există curiozitate și dorință, cursurile pot fi continuate cu incursiuni în lumea tiparului manual și a legătoriei manuale, finalizându-se cu o carte-obiect. Jocul facerii se schimbă săptămânal prin elementele care vor intra în hârtie: fire de iarbă, frunze, petale, flori, cafea, nisip, condimente, pânză de sac.
Atelier pentru maximum 15 participanți.

Atelier de născocit povești „de acum” despre oameni „de atunci” cu Raluca Oprea-Minoiu
Dacă ai avea 5 sertare cu 1000 de fotografii vechi de când lumea și ar trebui să alegi doar două, pe care le-ai alege? Pe cea cu copii și scrânciob, pe cea cu soldați sau precupeți sau poate un cal și-un câine? Și apoi, din ce fel de poveste ar face parte aceste imagini? Una SF sau contemporană, un basm cu căpcăuni sau cu personaje din ultimul joc pe calculator?
Prima dată ne vom juca „de-a actorii”, apoi vom scotoci prin sertare cu fotografii din arhiva Muzeului Țăranului și, după ce ne vom alege cele mai frumoase fotografii, vom compune împreună o poveste. Pe care apoi o vom dramatiza, că doar de aceea ne jucăm prima dată de-a actorii!
Atelier pentru 15 copii, de la 6 ani.

Atelierul Oare ce fac obiectele noaptea în muzeu cu Raluca Oprea-Minoiu
Poate o furcă de tors se transformă în sabia lui Făt-Frumos, un covor devine o grădină cu flori adormitoare, războiul de cusut se transformă într-un soldat din Minecraft. Și împreună alcătuiesc o poveste, pe care o transpunem într-un joc de teatru de umbre.
Ne alegem obiectele (că-i o catrință, că-i un clopoțel de ceramică, că-i o suveică), împreună dăm un rost obiectelor, apoi le desenăm, le decupăm și le spunem povestea la panoul de teatru de umbre.
Atelier pentru 10 copii, de la 6 ani.

 

ATELIERE PENTRU MICI ȘI MARI



La aceste ateliere se participă prin înscriere individuală, direct la artistul/meșterul care ține atelierul.
Prețul biletului: 15 lei/participant
Astfel, puteți participa la următoarele ateliere:

Ateliere de colaj, desen, cusături cu Ruxandra Grigorescu, la Clubul Țăranului, marți, în intervalul 14.00-15.00.
Desen
Literatura țărănească (povești, ghicitori, legende, versuri), câte ceva despre calendarul creștin, obiceiuri, sărbători și iarăși câte ceva despre lumea satului (case, gospodărie și gospodărire, bucătărie, îmbrăcăminte și mobilier).
Aflați, discutați, inventați, desenați și scrieți, ilustrați.

Colaj
Cu foarfeci, lipici, cu material textil și nu numai, faceți „imagini” plecând de la o temă (sacoșa de piață, sacul lui Moș Crăciun, Punguța cu doi bani, animale combinate etc.)

Cusături
Perna, cămașa, traista etc., cusute cu ațe colorate, cu mărgele și paiete, imprimate (cu carioci textile) sau brodate, învățând, întâi, să băgăm ața-n ac, să facem, sau nu, nod la ață, să coasem un nasture… și lista rămâne deschisă, așteptăm-acceptăm și sugestiile copiilor, părinților, bonelor etc.
Pentru copii de la 5 ani. Înscrieri la telefon: 021 317 96 59.

Croit, țesut şi cusut cu Lidia Stareş - la Nuiele, miercuri și joi, între orele 14.00-20.00 și sâmbăta între orele 11.00-16.00
În atelierele de cusut vom descoperi semne și însemne. Apoi le vom inventa pe ale noastre și le vom coase.
Țesutul în războiul orizontal va consta în aflarea mișcărilor elementare ale mâinilor și picioarelor ce manevrează războiul, pentru a realiza o țesătură, și vor executa un fragment de model, ca ”scoarța” cu alesătură.
La războiul vertical (gherghef cu urzeală), vom afla cum se realizează diferite forme geometrice, elemente decorative și legăturile necesare unui covor.
Pentru copii de la vârsta de 6 ani și adulți. Înscrieri la telefon: 0722 798 284

Atelier pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu - la Atelierul de hârtie manuală, sâmbătă, între orele 10.00-11.20
În timpul atelierelor de pictura din cadrul Atelierului de Creativitate vom învăța tradiționala tehnică a zugrăvirii pe sticlă. Cum facem asta? Cu curaj. Ne așezăm pe scaun. În stânga avem apa de băut, în dreapta apa de pictat. Sau invers. Apoi desenăm pe hârtie multe linii, curbe, puncte. Balauri sfinți babe bomboane iarbă cer lună cai frunze lapte cu cereale mici anotimpuri. Le trecem pe hârtie de calc pe care o lipim de sticlă. Întoarcem sticla pe spate și punem ce-am desenat pe geam. Pe urmă punem culori, subțire mai întâi, gros mai apoi. Terminăm lucrarea, o închidem pe spate cu carton și e bună de dat mare cu ea. Veniți pietricele și plecați munticei.
Pentru copii de minimum 6 ani, maximum 80. Atelierul este pentru 8 persoane. Înscrieri la numărul de telefon 0726 237 376

Atelier de modelaj în argilă și ceară cu Ovidiu Simionescu - la Atelierul de hârtie manuală, sâmbătă, între orele 11.30-13.00.
Vor fi abordate o serie de tehnici: modelaj direct, realizare modele în ipsos și multiplicare cu ceara, realizare șabloane din carton și decupare din foi de ceară, decoruri pe vase din argilă, modelate liber, decoruri pe vase din ceară turnate în mulaj de ipsos. Dacă există acordul părinților, anumite piese mici se pot turna în bronz.
Subiecte: Circul, animale fantastice, compoziții cu figuri geometrice, explorarea spațiului cosmic, lumea subacvatică.
În cadrul fiecărei ședințe se vor prezenta exemple de lucru din fiecare din tehnicile abordate, lucrări de maeștri și vor avea loc discuții pe marginea lor.
La sfârșitul ședințelor, copiii vor face selecții personale dintre lucrările tuturor realizate în cadrul ședinței. Se vor face și susțineri individuale (explicații pe marginea lucrărilor).
Acest curs de inițiere în modelaj este pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani. Înscrieri la telefon 0737 346 872.
 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis