Catre Tur Virtual
HORIA BERNEA

Unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, ale cărui expoziţii în ţară şi în străinătate au rămas ca repere permanent actuale în domeniu. Din 1990 până la moartea sa în 2000 a fost director al Muzeului Ţăranului Român. A fondat un stil aparte în etnomuzeografia europeană, pe care îi plăcea să îl numească muzeologie născândă, pâlpâitoare.

De la el am învăţat că nu trebuie să te grăbeşti sau să te încăpăţânezi atunci când vrei să pui în operă un proiect. Mai întâi te gândeşti bine, să vezi dacă ideea iniţială e corectă. Nimeni nu ştia mai bine ca el să vadă. Apoi te sfătuieşti cu alţii, de preferinţă cu cei despre care ştii că au păreri diferite de ale tale. Apoi încerci să ţii cont de toate remarcile, argumentând dacă le respingi, sau înglobându-le în proiect, dacă crezi că îl pot îmbogăţi. Apoi aştepţi, adică gestezi, pregătind iluminarea. Pentru Horia Bernea, iluminarea însemna convingerea că ideea era convergentă cu credinţa - asumat şi liber creştină. Abia atunci, proiectul putea începe aventura punerii în operă. Şi abia atunci se petrecea minunea coagulării echipei. Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni, şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă.

Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici? ce crezi despre asta? ce înţelegi? de ce nu-ţi place? – sau invitându-ne să-l contrazicem. Nu a fost şi nu e uşor. Dar nimic din ce facem la muzeu sub aripa lui nu e uşor.

Ioana Popescu

24 iunie: Sfântul Ion de Vară; Sânzienele (Drăgaica)

MŢR



24 iunie e altă sărbătoare compusă din straturi. În funcţie de zonă, unul sau altul dintre staturi are rolul principal. În Bucovina, de pildă, Sfântul Ion de Vară se bucură de o ţinere specială, fiind identificat cu Sfântul Ioan cel Nou, ale cărui moaşte se află la Suceava. Oamenii merg acolo în pelerinaj. Există texte scrise care se referă la minunile acestui sfânt - cum a pedepsit el, pe ecleziarhul care a furat din darul oamenilor pentru biserică. Legende transmise pe cale orală povestesc cum Sfântul era păstor şi tatăl lui îl vedea des stând cu privirile pierdute spre cer, rugându-se şi râzând. Odată l-a întrebat ce vede, şi băiatul i-a spus să-şi pună piciorul peste piciorul lui. Atunci tatăl a văzut cerul deschis şi pe Dumnezeu ţinând în mână tunetul care arată ca un bici împodobit cu flori. În alte locuri, greutatea sărbătorii este dată de relaţia cu Sânzienele, nişte zâne bune care zboară noaptea prin vazduh. Mai ales în noaptea dinspre sărbătoarea lor, sunt foarte generoase: dau noroc pentru holde, pentru sănătate. Devin rele numai dacă le supără oamenii.
De Sânziene, fetele culeg florile albe sau galbene numite sânziene şi îşi împletesc din ele cununi şi cingători.
Cingătorile sunt purtate peste zi, iar seara sunt puse la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei are cununa lui. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.
De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau ciupite de Iele. Acum se culeg pentru tot felul de boli, tot felul de vrăji. În această noapte găseşti mai uşor iarba fiarelor care descuie lacăte.Sunt mai multe procedee. Unul dintre ele este aşa: iei un lacăt, îl legi cu o sfoară şi îl târâi după tine prin iarbă, noaptea în câmp. Când auzi că s-a desfăcu, înseamnă că lacătul a dat peste iarba fiarelor. De Sânziene este interzis să te scalzi.
În alte locuri din ţară, sărbătoarea se numeşte Drăgaică. Câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una dintre ele se îmbracă în mireasă. Ea are puteri deosebite, dă bob grâului, miros florilor....După ce a fost Mireasă- Drăgaică, fata nu se poate căsători timp de trei ani. De trei ani are nevoie să se cureţe de forţele luminoase cu care s-a impregnat într-o singură zi! O altă variantă de Drăgaică se face cu patru fete, dintre care două îmbrăcate bărbăteşte.
La românii din Balcani, sărbătoarea se numeşte Taghiani. Fete, căldări cu apă împodobite cu flori în care s-au pus bijuterii de argint, căntece...

De obicei, Biserica sărbătoreşte ziua morţilor sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţă veşnică. Uneori însă e sărbătorită şi ziua de naştere a sfântului. Este cazul Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos.
Sărbătorită în 24 iunie, naşterea cea peste fire a lui Ioan - căci Elizabeta îl aduce pe lume la bătrâneţe- pregăteşte apropiata minune a naşterii din Fecioară.


 




înapoi la pagina principală
 
inchis