Catre Tur Virtual

Cladirea Muzeul Naţional al Ţăranului Român este amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, alături de Muzeul de Ştiinţe Naturale "Grigore Antipa" şi de Muzeul de Geologie. Cel numit cu întocmirea proiectului şi conducerea lucrarilor va fi arhitectul N. Ghika-Budeşti, strălucit reprezentant al şcolii autohtone de arhitectură care, potrivit opţiunii muzeologice a etnografului şi directorului Alexandru Tzigara-Samurcaş, trebuia să înalţe "un palat al artei pământene", dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După 29 de ani, la capătul unor nesfârşite întreruperi, se va finaliza, în 1941, luând înfăţişarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Ţăranului Român.

Ilustrare a stilului neoromânesc inspirat din fondul arhitectural tradiţional, cu deosebire cel brâncovenesc, lucrarea se remarcă prin expresivitatea ansamblului compoziţiei completată cu utilizarea ponderată a elementelor decorative florale şi zoomorfe. Zidăria aparentă de caramidă roşie, marile ferestre reunite sub arcade, coloanele logiei, balustrada, elementele traforate, eleganta siluetă a turnului central cu imaginea foişorului amintind de clopotniţele vechilor mânastiri ş.a. conferă cladirii somptuozitatea masurată a unui adevarat palat al artei.

In anii '60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri şi săli conexe, construit însă, prin nesocotirea totală a datelor stilistice de bază ale concepţiei lui N. Ghika-Budeşti. Noua construcţie, amplasată lăturalnic, în spatele monumentalului edificiu, se individualizează, de asemenea, printr-un mozaic de proportţi, realizat în spiritul perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

HORTUS DELICIARUM 2




obiect / instalație / performance
Expoziție de Victoria Zidaru
12 iunie - 1 iulie 2018, Sala Foaier




„Omul a fost creat de Dumnezeu într-o gradină împreună cu arborii, plantele, păsările, cerul, soarele și luna, acestea fiind întâia și adevărata lui familie. Apa, aerul, căldura, adierea vântului, zorii dimineții, mireasma florilor, cântecul păsărilor… au fost oferite omului (fără a i se cere nimic la schimb) pentru hrană, încântare și îmbărbătare. El nu va gusta pacea, odihna și fericirea până ce nu va regăsi și respira din nou în și prin această «gradină a deliciilor»
Victoria Zidaru





Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă marți, 12 iunie 2018, de la ora 19, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției HORTUS DELICIARUM 2, a artistei Victoria Zidaru.

Ideea acestei expoziții i-a fost inspirată artistei Victoria Zidaru de opera muzicală a cunoscutei mistice medievale, Hildegard von Bingen, care a trăit în jurul anilor 1200 în Germania și a cărei atmosferă pioasă și suavă amintește de statura umană primordială.

Conceptul pornește de la ideea restaurării atmosferei paradiziace într-o viziune plastică, folosindu-se de sculptură, obiect, instalații și performance.

În sprijinul acestei idei vor fi folosite, cu preponderență, materiale vegetale: fân, plante uscate și mirositoare, crengi, cuiburi, pânză de casă din in și cânepă. În felul acesta, obiectele care vor compune instalațiile vor fi din pânză umplute cu material vegetal. De asemenea, miresmele plantelor vor face parte din instalațiile „Stromata mare”, „Stromata mică”, „8 Stâlpi”, „Arborele Vieții”, „Arborele Cunoștinței”, „Ecou”, „Sânul lui Avraam” etc. Aproape toate obiectele din pânză vor fi brodate cu fir de cânepă reprezentând texte inserate în compoziții geometrice. În afară de lucrări selectate din cele trei expoziții recente ale artistei Victoria Zidaru – ZISSICUSUT, FLORILEGIU și HORTUS DELICIARUM, expoziția de la Muzeul Național al Țăranului Român va cuprinde lucrări noi, special gândite pentru acest proiect.
Abordarea problemelor din această zonă spirituală, în vremea tulburată pe care o parcurgem, poate fi o îmbiere, o trezire și o pledoarie pentru regăsirea normalității, verticalității și firescului.

Totodată, expoziția va fi însoțită de două proiecții video reprezentând două performance-uri care ilustrează bine acest concept: Înveșmântare și Urzeală în doi.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 1 iulie 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.




 


 




înapoi la pagina principală
 
inchis