Catre Tur Virtual
Lucrare colectivă, adesea anonimă, bisericile de lemn sunt o reflectare a condiţiilor socio-economice şi istorice, o convingătoare demonstraţie de continuitate a unei vieţi spirituale de veche tradiţie. Ele sunt documente de certă autenticitate nu numai prin elementele înfăţişării lor, ce reflectă unitatea poporului român, ci şi prin rolul pe care l-au împlinit în viaţa românilor transilvăneni: tribună naţională, şcoală, aşezământ de cultură şi artă, realităţi al căror sens se împleteşte armonios cu atributul lor de ctitorie a obştii.

Cu alte cuvinte, bisericile de lemn reprezintă o realitate definitorie pentru geografia spirituală a poporului român de pretutindeni.

Bisericile de lemn oglindesc fără echivoc unitatea românească, argumentând pe deplin afirmaţia marelui istoric Nicolae Iorga: "creaţiunea multilaterală a poporului nostru este aceeaşi peste toate provinciile" ele fiind în acelaşi timp o mărturie convingătoare "că românii s-au aflat pretutindeni acasă în marele spaţiu carpatic şi că din nefericire chiar şi în vremurile moderne, procesul de răşluire a posesiunilor strămoşeşti şi de deznaţionalizare s-a săvârşit în dauna poporului nostru".

Dintre aspectele istorice pentru care biserica de lemn se instituie în martor ocular îl subliniem pe acela privind procesul etnic intervenit în aşezările transilvănene în condiţiile istorice date. Sărăciţi, lipsiţi de drepturi şi de posibilitatea întreţinerii unei şcoli proprii, în urma unei îndelungate rezistenţe, au fost fie deznaţionalizaţi, fie alungaţi de pe glia străbună.

Pentru românii din satele de pe Mureş, Arieş şi Târnave bisericile de lemn sunt martori ai consecinţelor grave ale acţiunilor de deznaţionalizare la care au fost supuşi, însoţite adesea şi de persecuţii religioase. De aceea ei vedeau în lăcaşurile religioase de lemn şi însemne ale speranţei de eliberare naţională.

Privind situaţia sub acest aspect, putem înţelege remarcabila valoare a bisericilor de pe Mureş: de la Porumbeni, în al cărui lemn se păstrează slova secolului al XVI-lea, a aceleia de la Văleni (fosta Oaia), ridicată în 1695 - 1696, sub protopopul Toader "cu îndemnarea şi toată cheltuiala satului", a aceleia de la Păcureni sau a aceleia de la Valea (fostă Iobăgeni), ridicată din temelie "de cinstiţii săteni, în locul celei risipite", a aceleia de la Sântandrei - Miercurea Nirajului.

Bisericile de lemn au adus, din adâncul istoriei, sisteme constructive, tipuri de plan, modele decorative, elemente care le-au conferit atributul de documente ale plămădirii, ale existenţei şi dăinuirii poporului român, ale spiritului său creator.

Fiind creaţie ţărănească, au multe trăsături comune cu casa tradiţională: dimensiuni apropiate de cele ale casei, sunt construite din aceeaşi materie primă (lemnul), în aceleaşi tehnici (de tipul "blokbau" sau "în cununi"). În ceea ce priveşte planul de construcţie, bisericile de lemn (ca şi a bisericile de zid) cuprinde: pronaosul, naosul şi altarul, dispuse pe axul longitudinal al construcţiei la care, în unele cazuri, se adaugă pridvorul sau prispa (aşa cum se întâlneşte mai ales în Transilvania şi uneori şi în Oltenia, Muntenia sau Moldova). Aceste monumente au o unitate arhitectonică remarcabilă în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii şi volume ce exprimă forţă şi graţie, îndrăzneală, dar şi echilibru, măsură.

Decorul bisericilor de lemn este şi el asemănător cu acela al caselor ţărăneşti (începând cu masivele tălpi de lemn ale căror căpătâie sunt fasonate adesea în forma unui cap de cal stilizat şi până la căpătâiele căpriorilor ce susţin streaşina acoperişului surprindem desfăşurarea aceluiaşi sistem ornamental). Astfel, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice (romburi, cercuri, rozete) întâlnim motive vegetale (flori, vrejul, arbori) realizate prin crestare sau pictate în policromie. Decorul legat de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural (chipuri de sfinţi, îngeri, scene din Ciclul Christologic etc.) realizat de ţăranii - zugravi se supune aceloraşi legi ale echilibrului şi măsurii.

Unele aspecte legate de tehnica de execuţie sau desfăşurarea iconografică sunt impuse de formele speciale ale arhitecturii în lemn şi de modul de preparare a acestui material spre a servi ca suport unei "podoabe trainice". Registrele picturale cuprind în general tâmpla şi icoanele, altarul, bolţile sau tablourile ctitorilor. Ca tehnică de execuţie întâlnim frecvent tempera, aplicată direct pe lemn, tempera pe pânză, tempera pe lemnul gletuit sau chiar fresca pe lemnul acoperit cu strat de tencuială.

Ansamblurile de pictură din bisericile de lemn din Arad (Groşii Noi, Juliţa şi Troaş) şi Hunedoara (Lunca Moţilor şi Bejan) care fac obiectul acestei prezentări, datând din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea sunt o elocventă dovadă a măiestriei meşterilor zugravi - ţărani.

Deşi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astăzi mai păstrează doar scene din Ciclul Cristologic - Cina, Judecata şi Batjocorirea Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea şi Plângerea Mântuitorului.

De asemenea se păstrează în câteva medalioane momente din Geneză, chipul Mariei cu Pruncul sau Maria Orantă încadrată de arhangheli şi cete îngereşti, chipuri de prooroci şi muceniţe, în decor de arcade, arhanghelii Mihail şi Gavril înconjuraţi de cete îngereşti.

Din punct de vedere stilistic, pictura acestor biserici reprezintă o sinteză între bizantin şi gotic (treptat componenta gotică va deveni mai palidă iar cea bizantină se va accentua pe fundalul noilor condiţii de evoluţie a societăţii româneşti din Transilvania, capabilă să întreţină relaţii active cu Ţările Române, unde dezvoltarea artelor beneficia de aportul substanţial al experienţelor bizantine).

Mica "rezervaţie arhitectonică" alcătuită din bisericile de lemn din Groşii Noi, Juliţa şi Troaş (Arad) şi Lunca Moţilor (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecţia Muzeului Naţional al Ţăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului iniţiat în scopul refacerii legăturii cu pământul şi cu instituţiile satului tradiţional.

Studioul Horia Bernea - Cinema Muzeul Țăranului - Program



20 aprilie - 3 mai 2018


 Vineri, 20 aprilie



FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de FILM DaKINO
Biletele sunt puse in vânzare de către organizator

18:00 | ANIVERSAREA

2017, 86’
Regie: Dan Chișu
Distribuție: Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu, Emanuel Pârvu, Simona Bondoc, Emilia Dobrin, Lucian
Ifrim, Andra Chișu, Ingrid Berescu

Zilele Filmului Românesc, Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2017
Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa filmului
20:00- PLEASE STAND BY
2017, 93’
Regie: Ben Lewin
Distribuție: Dakota Fanning, Toni Collette, Alice Eve
Festivalul de Film de la Roma, 2017
Prezentat în proiecție unică în România

Sâmbătă, 21 aprilie

Muzeul la cutie - proiect de educație muzeală pentru copiii cu vârsta între 3-12 ani
11:00 - 13:00 (proiecții Animest, discuție, demonstrație realizare animație)

Ridiculous Wishes / Cele trei dorinţe – Russia 2015, 7’21, dir. Ekaterina Savina 2015
Leviatan and the Fox / Leviatan şi vulpea – Czech Rep. 2015, 7’12, dir. Lenka Božoňová 2015
Let’s Play a Story: the Ant and the Grasshopper / Să ne jucăm de-a greierele şi furnica – Croatia 2015, 6’37, dir. Marina Andree Skop 2015
Dinosaurs: Terrible Lizards / Dinozaurii, şopârle fioroase – UK 2014, 4’40, dir. Joel Veitch and Alex Mallinson2015
Anatole’s Little Saucepan / Tigaia lui Anatole – Franţa 2014, 5’47, r. Eric Montchaud2014
Song of the Lark / Cântecul ciocârliei – Belarus 2014, 6’57, r. Tatiana Kublitskaja 2014
Tulkou – Franţa 2013, 11’00, r. Sami Guellaaï, Mohamed Fadera 2014
The Brave Mother / Mama cea curajoasă – Rusia 2014, 5’37, r. Alexandra Lukina2014
Hypnagogic Hallucination / Halucinaţie hipnagogică – Belgium 2013, 6’30, r.. colectiv (13 adolescenţi) 2014
62 MIN., pentru 6-12 ANI

Intrarea este gratuită atât pentru copii, cât și pentru adulți (în limita locurilor disponibile).
Pentru grupuri mai mari de 10 persoane, este nevoie de rezervarea locurilor la adresa de e-mail: valentina.bacu@muzeultaranuluiroman.ro

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de FILM DaKINO
Biletele sunt puse in vânzare de către organizator


14:00  - Program dedicat Centenarului Marii Uniri. Filme de arhivă dedicate Serbărilor Unirii între 1924-1988
Intrare liberă

15:00 - THE MAN WHO NEVER WAS 1956
103’ Regie: Ronald Neame Distribuție: Gloria Grahame, Clifton Webb, Robert Flemyng Premiul BAFTA Pentru Cel mai bun scenariu- Nigel Balchin, 1957 În proiecție specială la DaKINO

17:30 - HOSTILES
2017, 134’
Regie: Scott Cooper
Distribuție: Scott Shepherd, Rosamund Pike, Christian Bale, Timothée Chalamet
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2017
Prezentat în proiecție unică în România

20:00 - THE LEISURE SEEKER
2017, 112’
Regie: Paolo Virzì
Distribuție: Helen Mirren, Donald Sutherland, Christian McKay
Nominalizat la Globurile de Aur 2018 pentru Cea mai bună actriță (comedie sau musical)- Helen Mirren
Competiția Oficială, Festivalul de Film de la Veneția, 2017
Prezentat în premieră în România

Duminică, 22 aprilie

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL de FILM DaKINO
Biletele sunt puse in vânzare de către organizator

13:30  - Competiție Scurtmetraj 1 (R)
15:30  - Competiție Scurtmetraj 2 (R)
17:30 - Competiție Scurtmetraj 3 (R)
20:15 - C'EST LA VIE! / LE SENS DE LA FÊTE

2017, 115’
Regie: Olivier Nakache & Eric Toledano
Distribuție: Jean-Pierre Bacri, Jean-Paul Rouve, Gilles Lellouche, Vincent Macaigne
Festivalul Internațional de Film de la Toronto, 2017
Prezentat în premieră în România





Luni, 23 aprilie

Nu se proiectează filme

Marţi, 24 aprilie

18:00 | In the Fade (Aus dem Nichts)
Regie: Fatih Akin, 2017, Germania/Franţa, dramă, crimă, 106’
Interzis minorilor sub 18 ani (IM-18)
Distribuitor: Independenţa Film

20:15 | Cu drag, Van Gogh/Loving Vincent
Regie: Hugh Welchman/Dorota Kobiela, 2017, Marea Britanie/Polonia, animaţie, biografic, crimă, 94’
Distribuitor: Asociaţia Follow Art





Miercuri, 25 aprilie

18:00 | Cu drag, Van Gogh/Loving Vincent
Regie: Hugh Welchman/Dorota Kobiela, 2017, Marea Britanie/Polonia, animaţie, biografic, crimă, 94’
Distribuitor: Asociaţia Follow Art

20:00 | România neîmblânzită
Regie: Tom Barton Humphreys, 2018, România, documentar, 90’
Audienţă generală (AG)
Distribuitor: Transilvania Film





Joi, 26 aprilie

Muzeul la cutie - proiect de educație muzeală pentru copii cu vârsta între 3-12 ani

10:30 – 12:00 (proiecții Animest, discuție, demonstrație realizare animație)
Ridiculous Wishes / Cele trei dorinţe – Russia 2015, 7’21, dir. Ekaterina Savina 2015 Leviatan and the Fox / Leviatan şi vulpea – Czech Rep. 2015, 7’12, dir. Lenka Božoňová 2015
Let’s Play a Story: the Ant and the Grasshopper / Să ne jucăm de-a greierele şi furnica – Croatia 2015, 6’37, dir. Marina Andree Skop 2015
Dinosaurs: Terrible Lizards / Dinozaurii, şopârle fioroase – UK 2014, 4’40, dir. Joel Veitch and Alex Mallinson2015
Anatole’s Little Saucepan / Tigaia lui Anatole – Franţa 2014, 5’47, r. Eric Montchaud2014
Song of the Lark / Cântecul ciocârliei – Belarus 2014, 6’57, r. Tatiana Kublitskaja 2014
Tulkou – Franţa 2013, 11’00, r. Sami Guellaaï, Mohamed Fadera 2014
The Brave Mother / Mama cea curajoasă – Rusia 2014, 5’37, r. Alexandra Lukina2014
Hypnagogic Hallucination / Halucinaţie hipnagogică – Belgium 2013, 6’30, r.. colectiv (13 adolescenţi) 2014
 62 MIN., Pentru 6-12 ANI

18:00 | România neîmblânzită
Regie: Tom Barton Humphreys, 2018, România, documentar, 90’
Audienţă generală (AG)
Distribuitor: Transilvania Film

20:00 | In the Fade (Aus dem Nichts)
Regie: Fatih Akin, 2017, Germania/Franţa, dramă, crimă, 106’
Interzis minorilor sub 18 ani (IM-18)
Distribuitor: Independenţa Film





Vineri, 27 aprilie

Muzeul la cutie - proiect de educație muzeală pentru copii cu vârsta între 3-12 ani

10:30 – 12:00 (proiecții Animest, discuție, demonstrație realizare animație)

Paper Polymals / Animale de hârtie – Germany 2016, 3’54, dir. Waldemar Schmidt 2017
She’s Got the Blush /Lotte e timidă – Belgium 2016, 5’15, dir. Els Decaluwe 2017
The Flying Boy / Băiatul zburător – Russia 2014, 6’24, dir. Eugenia Zhirkova 2015
Piccolo Concerto  - Germania, 6`, dir. Ceylan Beyoglu, 2016
Tower / Turnul – Latvia 2014, 8’00, dir. Janis Cimmermanis 2015
Prince Ki-Ki-Do, The Swamp Monster / Prinţul Ki-Ki-Do şi monstrul din mlaştină – Slovenia 2014, 4’10, dir. Grega Mastnak 2015
Please frog, just one sip/ Te rugăm, broască, măcar o picătură – Africa de Sud, 9`55, dir.  Diek Grobler, 2016
Hey Deer! – Ungaria, 6`17, dir.  Örs Bárczy, 2015
SuperBot – A Magnifying Mess / SuperBot – sub lupă totul e mai mare – Argentina 2013, 3’17, r. Pablo Alberto Díaz, Gervasio Rodriguez Traverso 2014
Balloona Laguna – Germania 2014, 6’35, r. Matisse Gonzalez 2014
 60 MIN., pentru categoria 3-6 ANI




 


AMERICAN INDEPENDENT FILM FESTIVAL
ediţia a 2-a
27 aprilie - 3 mai


Biletele sunt puse in vânzare de către organizator

Vineri, 27 aprilie

17:30 | FACES (Acces gratuit în limita locurilor disponibile)
de John Cassavetes, (1968, 2h 10 min) Nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu, 1969 Introducere de Cristian Tudor Popescu si Andrei Tanasescu
20:30 | THE RIDER
de Chloé Zhao, (2017, 1h 44 min). Premiul C.I.C.A.E. Cannes 2017. Introducere de Andrei Tanasescu

Sâmbătă, 28 aprilie

16:00 | SHADOWS (Acces gratuit în limita locurilor disponibile)
de John Cassavetes, (1959, 1h 27min) Festivalul de film de la Veneția 1960. Cu introducere
18:30 | MENASHE
de Joshua Z Weinstein, (2017, 1h 22 min) Sundance Film Festival, 2017 . Cu introducere
20:30 | LUCKY
de John Carroll Lynch, (2017, 1h 28 min) SXSW Film Festival, 2017
Premiul Juriului Ecumenic, Locarno 2017. Cu introducere

Duminică, 29 aprilie

15:30 | GLORIA (Acces gratuit în limita locurilor disponibile )
de John Cassavetes, (1980, 2h 3 min) Leul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. Cu introducere
18:00 | AN EVENING WITH BEVERLY LUFF LINN
de Jim Hosking, (2017, 1h 48 min) Sundance Film Festival 2018. Cu introducere
20:30 | LADY BIRD
de Greta Gerwig, (2018, 1h 34 min) Globul de Aur pentru Cel mai bun film și cea mai bună actriță, 2018

Luni, 30 aprilie

17:30 | THE KILLING OF A CHINESE BOOKIE (Acces gratuit în limita locurilor disponibile)
de John Cassavetes, (1976, 2h 15 min). Cu introducere
20:30 | CERTAIN WOMEN
de Kelly Reichardt, (2016, 1h 47 min). Cu introducere

Marți, 1 mai

18:00 | THE SHOOTING (Acces gratuit în limita locurilor disponibile )
de Monte Hellman, (1968, 1h 22 min)
Introducere de Kent Jones
20:30 | WONDER WHEEL
de Woody Allen, (2017, 1h 41 min) Premiul pentru cea mai bună actriță, Hollywood Film Awards 2017
Introducere de Irina Margareta Nistor

Miercuri, 2 mai

17:00 | A WOMAN UNDER THE INFLUENCE ( Acces gratuit în limita locurilor disponibile )
de John Cassavetes, (1974, 2h 35 min) Globul de Aur pentru cea mai bună actriță, 1975
Introducere de Kent Jones
20:30 | GOLDEN EXITS
de Alex Ross Perry, (2017, 1h 34 min) Sundance Film Festival, 2017

Joi, 3 mai

18:30 | BRUCE CONNER (Acces gratuit în limita locurilor disponibile)
Introducere de Kent Jones
20:30 | WONDERSTRUCK
"de Todd Haynes, (2017, 1h 56 min) Nominalizat Palm d'Or, Cannes 2017
Introducere de Irina Margareta Nistor






-----------------------------

Cinema Muzeul Țăranului - Studioul Horia Bernea 

Strada Monetăriei nr. 3, Sector 1, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român
tel. 021.317.96.60


Bilet întreg - 10 lei
Bilet redus (elevi, studenți și pensionari) - 7 lei
Biletele se pot cumpăra și în avans, de pe eventbook.ro

 

 


 
inchis